Ziua Copiilor Sportivi – 01.06.2022, București, Stadionul Arcul de Triumf

În 1 iunie 2022, sub egida Ministerului Sportului, a avut loc evenimentul Ziua Copiilor Sportivi desfășurat pe Stadionul “Arcul de Triumf” din București. Printre cele 16 federații sportive de specialitate care au organizat ateliere sportive pentru cei mai mici iubitori ai sportului, s-a numărat și Federația Română de Arc Istoric (FRAI) în curs de constituire.
Un grup de entuziaști din cluburile sportive de arc istoric ce vor constitui FRAI, au organizat atelierul de arc istoric. Prin iscusința acestora, a fost amenajat terenul pentru tras cu arcul istoric: au fost montate ținte fixe și mobile, au fost puse la dispoziția celor interesați arcuri și săgeți pentru a încerca trasul cu arcul sub îndrumarea organizatorilor atelierului, a fost montată o iurtă alături de care s-a amenajat o expoziție de obiecte evocând vremuri istorice trecute.
Toate acestea au fost flancate de 16 steaguri aparținând cluburilor sportive de arc istoric.
Pentru unii participanți trasul cu arcul istoric a fost o experiență inedită, iar pentru alții a fost un prilej de a se bucura din nou de acest sport pe care l-au probat în alte ocazii. Bucuria le-a fost însă la fel de mare, iar veselia a caracterizat starea de spirit a tuturor celor care au participat la atelierul de arc istoric, fie că au fost copii sau părinți ai acestora.
Pe lângă premiile oferite de Ministerului Sportului în cadrul evenimentului Ziua Copiilor Sportivi, FRAI a oferit fiecărui mic arcaș câte o medalie ca semn de apreciere a participării la atelierul de arc istoric.
Sperăm ca această medalie să fie cea de început în palmaresul viitorilor arcași!

Vezi toate pozele aici!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *