Federația Română de Arc Istoric (FRAI) marchează realizarea unui nou obiectiv strategic: extinderea și consolidarea corpului de arbitri, prin certificarea a încă 7 noi arbitri în urma procesului de formare și evaluare desfășurat în cadrul Campionatului Național de Arc Istoric – proba sportivă 3D indoor.
Procesul de evaluare a avut loc în perioada 28–29 martie 2026, la Vințu de Jos, în condiții reale de competiție, sub coordonarea Comisiei de Formare Arbitri. În urma evaluării, au fost propuși pentru certificare următorii cursanți:

- Tudoran-Stoenică Alin Mihai
- Muntean Valentin
- Pântea Marius
- Măierean Viorel Radu
- Moldovan Maria
- Sîrbu Daniela
- Sîrbu Alexandru Daniel

Aceștia au demonstrat că au dobândit și aplicat corespunzător cunoștințele teoretice, contribuind activ la buna desfășurare a competiției, fără incidente sau disfuncționalități .
În orice ramură sportivă, arbitrii reprezintă garanția respectării regulilor și a corectitudinii competiției. În cazul arcului istoric, rolul acestora este cu atât mai important, având în vedere diversitatea probelor (șase probe sportive), particularitățile terenurilor de concurs, varietatea echipamentelor utilizate și necesitatea interpretării corecte a regulamentelor specifice.
Arbitrul nu este doar un observator, ci un factor activ în asigurarea siguranței, echității și calității competiției. Prin deciziile sale, contribuie direct la credibilitatea rezultatelor și la dezvoltarea sportului.
Prin formarea și certificarea noilor arbitri, FRAI face un pas esențial în direcția profesionalizării activității competiționale, standardizării aplicării regulamentelor și creșterii capacității de organizare a competițiilor naționale și internaționale.
Extinderea corpului de arbitri este o condiție fundamentală pentru dezvoltarea sustenabilă a arcului istoric în România și pentru consolidarea poziției FRAI în plan intern și internațional.
Federația Română de Arc Istoric își reafirmă angajamentul de a continua programele de formare și perfecționare a arbitrilor, dezvoltarea unui sistem unitar de evaluare și certificare, crearea unui cadru competițional corect, sigur și profesionist.
Foto: Farcaș Raul
Articol scris de Ladányi Árpád Csaba
