Declarația Consiliului Director al Federației Române de Arc Istoric (FRAI)

Consiliul Director al Federației Române de Arc Istoric (FRAI) ia act de soluția pronunțată astăzi de Curtea de Apel București în dosarul nr. 7443/2/2022*, prin care s-a dispus anularea ordinului fostului Ministru al Sportului privind recunoașterea practicării în România a ramurii de sport „arc istoric”.

Ne exprimăm regretul față de această soluție, întrucât ea are potențialul de a zădărnici munca și eforturile susținute timp de peste 6 ani ale sportivilor, cluburilor, antrenorilor, arbitrilor și voluntarilor implicați în dezvoltarea arcului istoric în România. Comunitatea FRAI a construit, prin muncă și pasiune, un cadru competițional național funcțional, o bază de practicanți în creștere și rezultate sportive relevante.

Subliniem că soluția nu este definitivă. După comunicarea hotărârii și analizarea considerentelor instanței, Consiliul Director va adopta o poziție complet fundamentată și va întreprinde toate demersurile legale și instituționale necesare pentru a proteja continuitatea activității sportive și pentru a păstra realizările obținute până în prezent.

FRAI rămâne dedicată misiunii sale de a reprezenta și dezvolta această ramură sportivă, de a susține sportivii și structurile afiliate și de a asigura, în limitele legii, stabilitate, predictibilitate și continuitate în activitatea competițională și de performanță.

Consiliul Director FRAI

Kis-Nagy Zoltán, președinte

Tudoran-Stoenică Alin-Mihai, vicepreședinte

Somodi Tibor, vicepreședinte

Ridi Francisc Ioan, vicepreședinte

Dajka Tamas Gyula, vicepreședinte

Florea Mihai Septimiu, vicepreședinte

Ladányi Árpád Csaba, secretar general

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *