În data de 09 februarie 2026, Federația Română de Arc Istoric (FRAI) a organizat, online (platforma ZOOM), Adunarea Generală de alegeri și Adunarea Generală extraordinară, ședințe înregistrate și desfășurate cu cvorum statutar (10 membri prezenți din totalul de 15).
1) Rezultatul Adunării Generale de alegeri
Ca urmare a vacantării unor funcții, AGA a organizat alegeri pentru funcțiile devenite vacante.
În urma votului, domnul Tudoran-Stoenică Alin-Mihai a fost ales Vicepreședinte FRAI – proba sportivă Arc Istoric, cu 9 voturi pentru, 0 împotrivă, 0 abțineri (Hotărârea AGA nr. 5/09.02.2026).
Pentru funcția de Vicepreședinte – proba sportivă Arc Călare, nu a fost depusă nicio candidatură la această ședință.
2) Rezultatul Adunării Generale extraordinare
AGA extraordinară a adoptat două decizii principale:
A. Aprobarea afilierii unor structuri sportive la FRAI
AGA a aprobat afilierea următoarelor structuri sportive:
- ACS Nokors;
- ACS Arcași în Timișoara;
- ACS Elite Archers Academy;
- ACS Viribus Unitis;
- ACS Rebel Archer;
- ACS Szirtisas;
- ACS Arcașii Argeșeni;
- ACS Unirea Cerneteaz;
- ACS Menumorut Biharia;
cu 9 voturi pentru și o abținere (Hotărârea AGA nr. 6/09.02.2026).
B. Aprobarea Statutului FRAI actualizat (Ediția 1, Revizia 1.2 / 09.02.2026)
AGA extraordinară a aprobat și adoptat Statutul actualizat, care include clarificări și completări propuse inclusiv în urma observațiilor transmise de Agenția Națională pentru Sport. Totodată, AGA a împuternicit Secretarul General să îndeplinească procedurile de autentificare și formalitățile necesare (Hotărârea AGA nr. 7/09.02.2026).
Mulțumim tuturor membrilor, sportivilor și susținătorilor pentru implicare și pentru sprijinul acordat dezvoltării arcului istoric în România.
Secretariat FRAI
